Bonolva
Tzentru ricu de tratas prenuràgicas e nuràgicas, cun unu territòriu mannu de a beru, est atestadu in su condaghe de Santu Nigola de Trullas (atu de donatzione, registru de giorronadas de traballu de teracos a custu monastèriu), documentu in su cale mentovat «donnu Comita de Athen […] in Bonorba». Est de ammentare chi sa famìllia Athen aiat fundadu su monastèriu de Santu Nigola de Truddas, oe in su territòriu de Semèstene.
In s’Edade de Mesu
Unu momentu de importu de s’istòria de sa bidda torrat a su tempus de sa dominatzione catalano-aragonese, cando, in su mese de austu de su 1347, su governadore generale de su Rennu de Sardigna Guglielmo di Cervellon, a ghia de sas tropas diretas cara a Tàtari, fiat istadu vìtima de un’imbuscada de sos Doria, rebelles a su poderiu de su Re aragonesu. Sa batalla insambenada, fiat istada in unu giassu S’aidu de turdu, tra sos comunes atuales de Turalva e Bonolva, comente aiat annotadu s’istudiosu Virgilio Tetti, «testimonias de importu in sos restos de òmines chi s’iscoberint in cantidade mannas in sas pèntumas de Badde Fustes e de Sa Pala ’e Sa Piedade, ma mescamente in sas tumbas, agatadas a curtzu a sa crèsia derruta de Santu Bainzu de Medrinu, e in s’interru comune mannu de a beru, agatadu dae sos massajos a curtzu a crèsia derruta de Santu Nigola», in ue est dàbile fiant istados interrados sos mortos de s’esèrtzitu de sos Doria.
In s’elencu de sas sutzessiones feudales s’ammentant sos Cubello (1410), sos Alagon (1470), sos Marongiu (1478), sos Enriquez (1480) e àteras famìllias de genia pro su prus catalana o iberica.
Bonolva in edade moderna
In su 1614 su preìderu Diego Passamar, divènnidu posca pìscamu de Ampùrias, aiat cunsagradu a sa Mama de Deus sa crèsia parrochiale. Est dàbile chi esseret istadu issu s’artèfitze de sa bènnida de sos Gesuitas a Bonolva (1612). Semper in su de XVII sèculos fiant istados fraigados su campanile e sa crèsia de Sant’Antoni (dae Bachis Mura, 1682), fiant istadas fraigadas a nou e ismanniadas sa crèsia de Santu Giuanne e sa parròchia de Santa Bitoria, divènnida posca capella de sos Gesuitas. S’ùrtimu “feudatàriu”fiat istadu su marchese de Villarios.
Biddas in abolotu
Nointames sas biddas de Bonolva, Semèstene e Rebecu fiant istadas promotores de sa rebellia contra a sos feudatàrios, garantende unu sustennu prenu a Angioy. Tra sos amigos de s’Alternos s’ammentant Paulu Frassetto, Giuanne Pintus, Antoni Cossu Marras, Zusepe Calaresu, Angelo Mamusi Cossu, sos prus cundennados durante sos annos de sa domadura de sa rebellia. Unu mentovu a parte mèritat Giuanne Pintus Tolu, subranumenadu “Topu” (lo zoppo), giustitziadu in su 1787 in sas furcas a curtzu a su Càrmine betzu de Tàtari, sa conca sua fiat abarrada inferchida in su patìbolu e sos frades Muroni.
Preìderu Muroni, retore de Semèstene e sos angioyanos bonorvesos
In custa casta pintirinada (òmines de cheja, printzipales de sa bidda, segnores de tzitade, proprietàrios) chi at a èssere su nùcleu dirigente de sa Rebellia Sarda, chi aiat bidu in Angioy s’òmine de fidùtzia a su cale fàghere presente interessos de natura diferente, aiant àpidu unu ruolu de importu sos frades Muroni de Bonolva. Esponentes de una casta pastorale chi fiat resessida a si megiorare resessende a imbiare a istudiare a s’Universidade sos fìgios, sos Murones aiant cumpresu chi su frenu a s’istèrrida de sas fortzas chi si moviant in sa realidade chi biviant aiat solu unu nùmene: feudalèsimu. Su nùmeru mannu de bonolvesos interessados in sa rebellia sarda nos dat un’idea pretzisa de sa capatzidade de unione chi custos puntos de riferimentu in su territòriu podiant àere. Giuanne Carboni, Antoni e Bainzu Cau, Antoni Maria Cossu, Bainzu Cossu Gasamo, Antoni Cossu Marra, Antoni Frau, Pedru Manunta, Bachis Morittu Mura, Bachis Pintus, Zusepe Piu Cossu, Salvadore Sanna, Pascale Santucciu, Battista Giuanne Sassu, Angelo, Antoni, Frantziscu, Giuanne e Bustianu Sassu, Frantziscu Uras e Pascale Zanzu, a fora de sos frades Murones, fiant istados sos bonolvesos indagados e suta a protzessu cunforma a sas resurtàntzias trasmìtidas a sa Segretèria de Istadu de Casteddu dae sa Delegatzione de su Visurè de Tàtari posca de sa fine de su bisu angioyanu in su 1796.
Unu nùmeru mannu, tra sos cales podimus identificare su pessonàgiu prus de importu in su teòlogu Frantziscu Muroni, preìderu de Semèstene.
Finidu suta de sa mira de s’artzipìscamu de Tàtari Della Torre, pro sa propaganda a cara manna contra a sos feudatàrios e pro èssere Semèstene un’aposentamentu obligadu pro sos amigos de su movimentu angioyanu, su Muroni aiat sighidu s’Alternos finas a sas cunseghèntzias estremas. Aiat iscobertu a dolu mannu chi sa repressione de su Valentino faghiat intèndere a manera grae sos efetos suos.
Si fiat impinnadu a liberare Bainzu Fadda e àteros angioyanos presoneris in tzitade e isperende in una rebellia de sos tataresos, fiat istadu frimmadu in Iscala de Gioga e custrintu a fuire. Cun carchi bonesu, tra su 7 e s’8 de santugaine de su 1796, fiat andadu cara a sa bidda sua Bonolva, chi creiat esseret unu logu seguru, pro reclutare canta prus gente possìbile pro un’impresa noa.
Sa cosa peus pro unu comente issu chi non si cheriat arrendere fiat istadu su de non reconnòschere prus sa pàtria sua, ruta in manu de sos inimigos, sos Prunas, e leadu dae sas làgrimas e dae su disisperu, Muroni si fiat dadu a bandidare tra sos sàrtios de su Màrghine e de su Montiferru, ma fiat istadu traitu dae unu tzertu Dore de Sìndia, chi cunsideraiat amigu, e nche fiat rutu in sa rete de s’autoridade giuditziària.
Incatenadu, aiat atraessadu sas carreras de sa tzitade ruspiadu e inzuriadu. Giutu a sa presone de Santu Nenardu aiat àpidu una sorte fea de a beru. Pro respùndere a custas acusas infamadoras aiat iscritu, in su ghennàrgiu de su 1808, unu promemòria imbiadu a s’artzipìscamu de s’Alighera chi aiat comente destinatàriu su Re e in su cale, contende sos acadessimentos de sos cales fiat istadu protagònista, cheriat giustificare s’operadu suo pro otènnere sa libertade. Cussu annu, difatis, mancari s’amnistia generale cuntzessa dae sa lòmpida de sos Savoia a Casteddu, fiat galu in cue impresonadus. Posca de duos annos fiat mortu in su cumbentu de Santu Pedru de Silki in Tàtari.
Bibliografia
P. ATZORI, Sassari. Il Carmine vecchio. Per un giardino che racconti 4 secoli di storia, Roma 2021, pp. 136-141.
L. BERLINGUER, Alcuni documenti sul moto antifeudale sardo, Cagliari 1962, pp. 31-32.
L. CARTA (a cura di), L’attività degli Stamenti nella «Sarda Rivoluzione» (1793-1799) in Acta Curiarum Regni Sardiniae, vol. 24, Cagliari 2000, pag. 2336.
P. CUCCURU, Francesco Muroni e il problema dell’eversione feudale, in Quaderni della Biblioteca comunale, 1, Sassari 1983, pp. 39-53
A. NASONE, S. A. TEDDE, In sos logos de Angioy. Lungo le strade della Sarda Rivoluzione: testi e documenti, Sassari : EDES, 2021
Credits
A. NASONE, S. A. TEDDE
